Anda Pacurar, psihoterapeut adlerian, vorbeste despre iubire si despre cum sa fii suflet, nu sa cauti sufletul pereche:
 "Nu cred ca dragostea are o durata delimitata, nici mai mult, nici mai putin de 3 ani. Nu cred ca poti sa masori dragostea in zile, in luni sau in ani, e un sentiment puternic pe care poti sa il ai si toata viata(...) Cred ca, doar pentru cei care stiu ca ar putea sa dureze 3 ani, dureaza atat. Pentru ca, atunci ei isi fac ca un fel de autoprofetie si se indreapta spre implinirea ei. Sunt oameni care isi doresc neaparat sa detina controlul(...), oameni care au impresia ca daca isi calculeaza viata, atunci o sa le fie bine.

Eu nu prea pot sa inteleg iubirea fara respect. Atunci cand exista respect, exista si limite. Si atunci cand exista respect si exista si limite, probabilitatea de a-l rani cu adevarat pe celalalt este mult mai mica(...) Poti sa il superi, poti sa apesi niste butoane sensibile. Dar daca ajungi pana la infidelitate, eu ma gandesc ca acolo nu prea mai este vorba de iubire. Pentru ca infidelitatea nu este un accident care iti pune in pericol relatia, nu este ceva ce se intampla, ci pur si simplu nu mai doresti sa fii in relatia in care esti ori ai nevoie sa evadezi ori vrei o pauza(...) Infidelitatea este un instrument la care apelezi, este un act constient. Nu spun ca nu te poti indragosti de cineva, chiar daca te afli deja intr-o relatie. Dar este nevoie de o decizie constienta pentru a face un pas inspre persoana de care te-ai indragostit.

Daca vorbim de gesturi, iubirea inseamna generozitate. Iubirea inseamna: sa vrei sa il faci pe celalalt fericit; sa vrei sa-l vezi bucuros, nu sa-l chestionezi legat de faptul ca nu ti-a dat telefon si ca nu ti-a raspuns la mesaje; sa faci lucruri - daca il vezi obosit, nu il certi, ci vezi daca poti sa faci ceva ca sa se simta mai bine. Cand vorbim de iubirea neconditionata intre adulti, vorbim de a-i implini celuilalt nevoia, chiar daca nu o intelegi(...) Un profesor din Statele Unite, casatorit de 50 de ani, spunea ca i-a trebuit foarte mult timp sa inteleaga faptul ca sotia lui suferea foarte tare fiindca el nu ii oferea felicitari - americanii au o pretuire anume fata de felicitari. Ea isi dorea felicitari, iar lui i se parea asta o risipa. Au ajuns la un acord in care sa tina cont de nevoile fiecaruia si atunci el ii ofera ei felicitari cu orice ocazie, ea nu ii ofera lui felicitari cu nicio ocazie. Si ea tine cont de nevoia lui, si el tine cont de nevoia ei. Asta inseamna acea iubire neconditionata, sa ii implinesti celuilalt nevoia chiar daca nu i-o intelegi, nu sa il critici incontinuu: 'De ce simti nevoia sa...?'

Casatoria de proba este potrivita pentru cei carora le este frica pentru ca au in minte tot felul de exemple sau li s-au spus tot felul de povesti si le este teama. Oamenii carora le este teama, atunci cand se casatoresc, se si despart foarte repede pentru ca pun foarte mare presiune pe casatorie, sunt foarte vigilenti: 'Aaa, m-am casatorit, se schimba lucrurile.' Casatoriile de proba sunt pentru cei care nu au suficient curaj, pentru ca pana la urma iti trebuie curaj ca sa traiesti, si ca sa fii in social, si ca sa fii casatorit."